Mare onoare și bucurie: Grupul DATINA din Dumbrăvița, premiat la Patriarhia Română - 4 ore în urmă
“Tabără de pictură” în Baia Sprie - 4 ore în urmă
Un pas înainte pe drumul spre promovare pentru Minaur - 4 ore în urmă
Partidul Oamenilor Tineri se scufundă - 5 ore în urmă
52 de microbuze electrice de transport școlar pentru Maramureș - 5 ore în urmă
Un motociclist a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină în Baia Mare - 9 ore în urmă
„Tatăl meu, eroul meu!” – proiect de suflet desfășurat de Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș - 9 ore în urmă
Ansamblul „Berbeștenii” participă la Festivalului-Concurs Național pentru soliști vocali și ansambluri de dansuri populare „Danțu’ Tinerilor” - 9 ore în urmă
Baia Mare: Evenimentul „Ziua Națională a Portului Tradițional Românesc” se anulează - 10 ore în urmă
Primul asistent medical comunitar din Baia Mare, recunoscut pentru 13 ani de dedicare și implicare în comunitatea Craica - 10 ore în urmă
Dacă nu te droghezi tu, vine statul și se ocupă
Pe 18 aprilie 2025, autoritățile din districtul Lice, estul Turciei, au reușit performanța rară de a implementa un program antidrog cu efecte psihoactive la scară urbană. Potrivit Turkiye Today, 20 de tone de canabis confiscat au fost incendiate în centrul orașului (nu, nu într-o fabrică izolată cu filtre, ci direct sub geamurile oamenilor), declanșând o halucinație colectivă de zile mari.
Un nor dens și dulceag de fum s-a rostogolit peste orașul cu circa 25.000 de locuitori, iar rezultatul a fost pe cât de previzibil, pe atât de absurd: greață, amețeli, halucinații și panică generală. Practic, toată populația a fost „fumător pasiv” involuntar la un joint uriaș sponsorizat de stat, cu ardere lentă și efecte prelungite.
„N-am mai putut deschide geamurile de zile întregi. Copiii noștri s-au îmbolnăvit, iar noi mergem constant la spital. Și asta se repetă în fiecare an”, a spus, sub anonimat, un localnic cu nervii tociți de fum și de neputință. Deși se simțeau ca într-un rave ilegal cu iz de combustibil, nimeni nu fusese invitat.
Valoarea canabisului ars? Aproape 261 de milioane de dolari, rezultat al 226 de operațiuni antidrog din anul 2024. Pentru distrugere s-au folosit, cu o remarcabilă lipsă de subtilitate, 200 de litri de motorină. Iar înainte de incendiere, autoritățile au avut grijă să așeze pachetele în forma cuvântului „Lice” (numele orașului), un gest perceput de activiști drept un selfie sinistru cu focul legii.
Yahya Öger, președintele Asociației Steaua Verde, care luptă împotriva dependențelor, a criticat metoda de „curățare prin intoxicare în masă”, spunând că astfel de arderi ar trebui realizate în spații izolate, dotate cu sisteme de filtrare. „E ca și cum ai încerca să scapi de țigări intoxicând un oraș întreg cu fumul lor”, a spus acesta pentru Turkiye Today.
Până în prezent, nu au fost depuse plângeri oficiale, dar locuitorii se plâng în valuri la presă și ONG-uri. Anchetele antidrog continuă, la fel și starea de euforie colectivă.
Concluzia amar-psihedelică?
Dacă în alte locuri canabisul e consumat „recreațional”, la Lice a fost „repartizat uniform” de autorități, cu voință legală și motorină din belșug. După cum a remarcat ironic un internaut local: „Dacă nu te droghezi tu, vine statul și se ocupă.”
Vasile Petrovan