Share
Călin Georgescu, inculpat oficial

Călin Georgescu, inculpat oficial

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost audiat în această dimineață, 27 iunie, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, schimbând astfel statutul juridic al acestuia din suspect în inculpat.

Decizia vine în contextul unei anchete extinse, care îl vizează pe Georgescu pentru șase infracțiuni, cea mai gravă fiind instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Potrivit anchetatorilor, fostul candidat ar fi pus la punct un presupus plan de destabilizare a țării, în colaborare cu persoane apropiate unui grup paramilitar, în urma invalidării rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024 – scrutin în care obținuse cel mai mare scor.

Georgescu este acuzat că, în cadrul unei apariții televizate din 16 mai 2025, la o oră de maximă audiență, a reprodus idei și citate ale liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, și a imitat comportamentul acestuia. Parchetul afirmă, într-un comunicat oficial, că declarațiile au fost făcute într-un context ce poate fi interpretat ca promovare a concepțiilor fasciste, legionare sau extremiste.

Pe fondul acestor suspiciuni, încă din 26 februarie, Călin Georgescu se află sub control judiciar, având interdicția de a părăsi țara fără acordul autorităților și de a posta în mediul online conținut de natură legionară, fascistă, antisemită, rasistă sau xenofobă.

La ieșirea de la audiere, Georgescu a făcut o serie de declarații, în care a invocat forțe internaționale și a criticat dur structurile europene:

Minciuna se va arde de una singură. Eu rămân constant în demnitatea iubirii de oameni. Am încredere în poporul român, îl văd, îl simt, sunt convins că îndrăzneala tuturor, care stă în geniu și noblețe, va triumfa, iar acest regim, atât în România, cât și în multe alte țări din Europa, va cădea.”

În aceeași declarație, Georgescu a afirmat că sistemul actual ar fi unul „neocolonial”, cu referire la ceea ce el consideră o ocupație a vieții oamenilor de către „structurile neoliberale”:

Este ca pe vremuri, în care lupta se duce împotriva unui regim colonial. Dar asta nu va dura foarte mult, lucrurile sunt în mișcare. Rămân constant că America și președintele Trump sunt un mare lider, știu ce au de făcut și foarte curând vor ajuta la căderea regimurilor neocoloniale.”

Declarațiile au fost făcute în contextul unei anchete sensibile, având în vedere că, potrivit procurorilor, afirmațiile publice ale lui Georgescu ar putea avea „conotații destabilizatoare” și ar putea fi percepute ca o formă de incitare la contestarea autorităților statului.

Ancheta este în desfășurare, iar evoluțiile ulterioare vor depinde de probatoriul strâns de procurori și de deciziile instanțelor competente.

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu